PNL Filiala Sector 4 – Stiri

A cazut si ultimul bastion al evaziunii fiscale

Tanti Veta are peste 70 de ani, nu are nici un dinte, are gura suptă și un nas lung că ar fi putut să servească drept model lui Walt Disney când a desenat-o pe Cruela. Este o femeie simplă… atât de simplă că mă întreb cum nu a avut nici un accident până la vârsta ei! Vine rar la biserică, odată la două trei luni, mai ales de sărbători. Și totuși… are o calitate curioasă! Reține cuvinte și propoziții pe care le redă cu fidelitate și, cred eu, cu încăpățânare. Sigur se uită mult la televizor. Când vine și dă liturghie la sfântul altar, aprinde două lumânări…

- Veta cu copiii ei!

Și eu repet după ea… „Veta cu copiii ei!”

- Și pentru victimele din banda Aceh omorâte de tsunami!

Și, când a spus tsunami, și-a țuguiat buzele, de parcă ar fi vrut să mă pupe! I-am luat lumânările și le-am pus repede într-o cutie, după ușă. Deasupra cutiei cu lumânări, am o oglindă și mă uit în ea să văd dacă am rămas serios. Altă dată, ceva mai târziu, a venit iar la biserică, la altar cu două lumânări aprinse…

- Veta cu copiii ei!

- Veta cu copiii ei!

- Și pentru cei nouă insurgenți morți în atentatul sinucigaș de la Karbala, din nordul Irakului! Și spune Karbala cu accent pe macara.

Îi iau repede lumânările… și mă uit în oglindă. Tanti Veta e o minune! Prin decembrie trecut vine iar:

- Veta cu copiii ei!

- Veta cu copiii ei!

- Și pentru Sadam Husein mort nespovedit, neîmpărtășit, fără lumânare!

Îi iau repede lumânările, le pun în cutie și mă uit în oglindă: fii seriooos păriiinte! Nu ar fi nici o problemă că tanti Veta s-ar ruga pentru cineva anume, dar m-aș fi așteptat ca acest nume să îl rostească o femeie cu pălărie și dinți în gură.

Duminica trecută o văd iar pe tanti Veta în biserică. Ia să văd (am gândit) pe cine o mai poomeni la morți tanti Veta?! Vine la altar și…

- Veta cu copiii ei!

- Veta cu copiii ei!

- Și pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care zilele acestea împlinește trei luni de la înmormântare.

Am înlemnit cu lumânările aprinse în mână. De unde știe tanti Veta de părintele Calciu? Am pus lumânările în cutie. Tanti Veta nu e chiar așa de simplă!!! M-am uitat în oglindă: îmi e rușine că am râs de tanti Veta. În câteva clipe mi-au trecut prin minte amintirile legate de părintele Calciu, din martie ’77.

Acum treizeci de ani îmi era profesor de limba franceză și Noul Testament, când, la cutremurul din 4 martie, din clădirea Seminarului Teologic din București, s-au dărâmat părțile laterale pe lățimea unei camere și înălțimea a două etaje. Au murit trei elevi, iar doi au fost accidentați grav. Imediat după cutremur, la câteva minute, Preasfințitul Roman Ialomițeanul a ieșit în curtea Seminarului și a făcut o prezență sumară la care au lipsit câteva zeci de elevi. „Dumnezeule, să nu-mi iei atâția copii, nu se poate…” L-am auzit rugându-se, își împreuna mâinile; ne-a impresionat pe toți care l-am văzut cât era de răvășit. A căzut atunci și blocul Dunărea, vis-a-vis de Intercontinental, dar a rămas din el „în picioare” un perete înalt de câteva etaje chiar lângă biserica Enei, care nu avea nici o fisură în urma cutremurului. La câteva zile, într-o noapte, peretele a fost împins peste biserică. Cineva s-a răzbunat pe ea. Chestia asta l-a scos din minți pe părintele Calciu care, în predicile lui, și-a spus supărarea, la început față de dărâmarea bisericii, apoi predicile sale s-au transformat într-un discurs virulent la adresa conducerii de stat: „Au dărâmat intenționat biserica… ne-au băgat pumnul în gură… suntem conduși de pseudointelectuali… statul comunist este un stat ateu…”. În școală plutea o tensiune apăsătoare, simțeam că se petrece ceva. La predicile sale, ținute în biserica Radu Vodă din curtea Seminarului, la ora nouă seara, au început să vină studenți și de la alte facultăți. Într-o seară li s-a închis poarta. Au început să sară peste poartă în interiorul curții. Trei-patru bărbați necunoscuți (care erau în curtea școlii) i-au luat la bătaie. După vreo două luni, într-o duminică, după Sfânta Liturghie, părintele Calciu ne-a vorbit pentru ultima dată: „nu mai sunt profesorul vostru, îmi pare foarte rău că mă despart de voi… sunt singur… aștept vremuri mai bune”. La puțin timp după aceea a fost arestat. Au trecut anii și, până în ’89, îl ascultam la Europa Liberă pe Neculai-Constantin Munteanu: „au trecut 2645 de zile de când părintele Calciu zace în temnițele comuniste”. Am avut dascăl un OM care a făcut istorie.

Tanti Veta m-a scos din visare cu o întrebare care m-a uluit:

- Taică părinte, știi cum încheia Neculai-Constantin Munteanu emisiunea la Europa Liberă?

- Cum?!

- La revedere și s-auzim numai de bine!

Martie, 2007

Seara aceasta am avut o surpriza demna de Filantropica …  Stateam si asteptam parcat pe Mosilor la Pizza Hut cand se apropie de mine un tanar pe la 25 de ani care ma intreaba daca vorbesc engleza … si incepe o poveste cum ca-l cheama Alex, este designer de tricouri din NY si ca are probleme, totul intr-o engleza corecta cu accent american dar nu foarte pronuntat. Pe scurt povestea era cam asa … a venit de o luna in Ro pentru afaceri, peste 2 zile pleaca dar aceasta perioada a stat la “unii” carora le-a dat deja 3000 de usd pentru cazare dar inca le este dator motiv pentru care i-au confiscat lucrurile si are nevoie de 100 RON.

I-am spus ca-l pot ajuta “in proper way”, sa urce in masina si sa chemam politia, ii asigur translarea deoarece nu este legal sa i se retina lucrurile mai ales pentru o inchiriere la negru. La care-mi raspunde ca a facut contract cu cetatenii pentru 50 ron pe zi si ca a vorbit deja cu politia care nu a rezolvat nimic. Fiind cat se poate de lamurit i-am spus ca nu-i cred poveste deoarece “you are too stupid for an american”. N-a comentat nimic si a plecat mai departe.

Ironia exista in context. Cand a venit la mine ascultam pe radio RA o discutie cu o doamna de la Centru Cultural American prilejuita de ziua nationala, aceasta raspunzand la intrebarile venite de la ascultatori. Intrebarea mea ar fi fost de ce prezumtia de nevinovatie nu este acordata decat cetatenilor americani, noi ceilalti trebuind sa dovedim in avans ca nu vom face o ilegalitate cum ar fi cea de a incalca statutul de turist in US.

Oare eu ar fi trebuit sa-i acord aceasta prezumtie acestui vorbitor de americana?

Sursa: Andrei Nicoara

La doar două luni de la intrarea pe piaţă, Dacia Duster, primul model 4×4 al producătorului român de automobile, cunoaşte un succes care a ajuns până într-acolo încât producţia nu poate satisface pe deplin cererea de pe piaţă, timpul de aşteptare ajungând şi la 6 luni.

În doar 8 săptămâni, Duster a înregistrat nu mai puţin de 25.000 de comenzi, în special în Germania şi Franţa. Cererea mare i-a obligat pe cei de la Renault să mărească timpul de aşteptare la 6 luni, fenomen întâlnit şi pe pieţe precum cea din Algeria, unde timpul de aşteptare era de 4 luni.

Începând cu anul 2011, Duster va fi produs nu numai la Piteşti, ci va intra pe liniile de asamblare ale unor situri de productie din Brazilia, Rusia şi Columbia.

Cota de piaţa a Dacia în Franţa a urcat la 5% în luna iunie, pe segmentul autoturisme, de la 2,5% în aceeaşi lună din 2009, potrivit Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.

“Doar în primul semestru, Dacia a vândut atâtea automobile câte a vândut în tot anul trecut”, titrează Le Figaro.

Această performanţă se explică prin succesul SUV-ului Duster, care a înregistrat peste 10.000 de comenzi de la lansare, în aprilie 2009.

“La lansarea Duster am înregistrat în Franţa un flux nemaivăzut în ultimii 20 de ani. Dacia se descurcă mai bine decât Toyota sau Fiat. E o marcă adevărată”, a spus directorul Renault.

Autor: Dan Arsenie – www.evz.ro

Cum a ajuns Budapesta o destinaţie mult mai populară decât Bucureştiul? O profesoară de la Facultatea de Turism din Budapesta spune că răspunsul trebuie căutat în comunism, unde, crede dânsa, România a pierdut 15 ani faţă de Ungaria. Ani de deschidere spre vest, ani de învăţare, inclusiv în materie de turism.
Parlamentul din Budapesta, pe malul Dunării

Născută în România, Adrienne Krizsevszky arată că, în turism, nu este loc de provincialisme, ci de o strategie unitară, pe termen lung. “Mulţi nu îşi dau seama că întâi trebuie să investeşti masiv, apoi să aştepţi profit”, spune specialista în turism.

O altă prioritate pentru un turism de calitate este dezvoltarea de strategii pentru a atrage turişti tineri. “Turiştii trebuie atraşi de la o vârstă fragedă. Când ai fost într-o excursie ca elev şi ţi-a plăcut, vei merge şi cu iubita, apoi mergi cu copiii şi te mai duci o dată şi la bătrâneţe, curios despre cum s-au schimbat locurile care te-au vrăjit cândva“.

Vara, Budapesta transformă căminele studenţeşti în unităţi turistice, numai bune pentru a primi tineri dornici de aventură la preţuri acceptabile. Adrienne Krizsevszky crede că, dacă Budapesta reuşeşte să se facă plăcută acestor tineri, ei vor reveni peste ani, când vor cheltui mai mulţi bani în capitala maghiară. “Acum stau în cămine, poate că pe viitor vor sta la Inter sau Hilton“.

Comunismul românesc şi comunismul maghiar. Cum au influenţat cele două tipuri de regim turismul de astăzi?
Adrienne Krizsevszky: Când am venit în Ungaria, România trăia sub dictatură teribilă, familia mea rămasă în ţară a îndurat-o. O dictatură care a început în ‘76-’77, odată cu paranoia lui Ceauşescu. Un exemplu: în Ungaria, nu am avut niciodată alimente raţionalizate, cu cartele. Nimic, asta nu se cunoştea. În România, s-a tot restrâns.

Spuneţi că regimul comunist maghiar a fost mult mai deschis. Cum s-a simţit aceasta în turism?
La fiecare trei ani, un maghiar avea dreptul la o călătorie în afara statelor socialiste. Apoi, la fiecare doi ani. Apoi, în fiecare an, cu grup organizat. Influenţele din Occident au pătruns mult mai repede. Totodată, maghiari au deprins şi un soi de know-how, inclusiv turistic, care avea să se simtă mai târziu, după ‘90. Facultatea de turism există de 35 de ani. Ca facultate independentă, deoarece turism se făcea de ceva vreme. În 1965, s-a construit primul hotel capitalist la Budapesta. Atunci a fost o imensă deschidere spre turism, era primul hotel construit pe malul Dunării, astăzi hotelul Marriott. Ţin minte că, în comunism, erau şi curse Pan Am spre Budapesta.

Putem vorbi de un decalaj care se menţine şi acum?
Degeaba îi spunem unui ţăran din Maramureş cum să cureţe, să dezinfecteze. Nu e vina lui, deoarece nu a văzut în altă parte cum se face. Nici el, nici familia lui. Problema există şi în Ungaria, însă este mult mai puţin deranjantă decât în România. Maghiarii, având şansa să mai călătorească, au văzut aceste lucruri în vest. Cred că acest decalaj este de 15 ani, iar el se reflectă puternic şi în forma de a face turism.

Decalajul se reflectă şi în comportamentul turiştilor?
Să vă ofer un exemplu! Ca să produci un bufet frumos, trebuie să te gândeşti să nu fie nici prea puţin, nici risipă. Eu lucrez cu turişti britanici, germani şi românia. Nici nu vă puteţi închipui ce se întâmplă cu grupurile de turişti români. Nu toate, dar cele mai multe. Când un grup românesc intră (într-un salon în care se serveşte în stil bufet suedez) totul dispare, îşi pun grămadă în farfurie, chiar dacă nu vor consuma tot. Se întâmplă chiar ca la unii să nu le ajungă. Nu ştiu să mănânce de la un bufet. Zece ani şi o să ştie. La un bufet iei o farfurie, îţi pui ceva, apoi te duci iar. Dar educaţia asta vine cu timpul, nu există un prospect. Mai sunt altfel de exemple: nu trânteşti uşile la hotel, nu vorbeşti tare pe coridor. Vor dispărea şi ele, peste 10-15 ani.

Aţi observat anumite derapaje în modul de a face turism în ţările post-comuniste?
La Bejing, nu se vede sărăcia, totul e foarte arătos. Dar în toate ţările post-comuniste se vede sărăcia şi există foarte multe abordări provincialiste ale turismului. Dacă cineva este provincialist înseamnă că lipsa banilor determină calitatea serviciilor. Probabil aceeaşi poveste o găsim şi în România, Ucraina, Moldova, Bulgaria etc.

Budapesta şi Bucureşti. Sunt aceste oraşe destinaţii potrivite pentru city break?
Bucureştiul este un oraş nespus de frumos, chiar dacă pentru locuitorii lui nu pare. E o experineţă interesantă pentru un turist. Un peisaj cosmopolit, unde caracteristica orientală, balcanică, este îmbinată cu influenţa vestului. Găseşti influenţe fanariote, evreieşti, dar şi occidentale într-un singur oraş. Poţi merge la un profiterol la Hanul lui Manuc, poţi merge la Operă, la un concert, dar Bucureştiul nu se poate vinde singur. Turistul soseşte la Bucureşti, vede oraşul, dar e nevoie şi de o excursie la Braşov, Sinaia, Sighişoara. Sau o combinaţie cu atracţiile din Moldova.

Budapesta reuşeşte să fie o destinaţie de city-break?
Dacă Bucureştiul nu se poate vinde de unul singur, Budapesta are această şansă, fie că vorbim de city break sau o excursie puţin mai lungă. Pentru city break la Bucureşti este nevoie, în primul rând, de mai multe curse low cost. Astfel, oraşul ar fi mult mai accesibil străinilor. Budapesta are şi avantajul apropierii de Germania, Austria, Slovacia. Pot veni turişti din toate părţile. Au hoteluri, băi termale, sunt 123 de izvoare în Budapesta. În plus, sunt numeroase concerte şi evenimente pentru tineri.

Orientarea spre tineri. De ce o consideraţi atât de importantă?
În timpul verii, căminele devin unităţi turistice. Turiştii stau aici ca într-un hostel. Sunt camere de două persoane, de patru. Camerele au baie, au bucătărie la fiecare etaj. Sunt modeste, faţă de un hotel, dar tinerii nici nu au nevoie de mai mult. Avem festivalul de la Sziget. În august, 420.000 de oameni, cei mai mulţi tineri, vin la Budapesta pentru festival. Ei nu stau la Inter sau Hilton. Dar mai trec câţiva ani şi o să revină. Turistul trebuie atras de la o vârstă fragedă. Când ai fost într-o excursie ca elev şi ţi-a plăcut, vei merge şi cu iubita, apoi mergi cu copiii şi te mai duci şi la bătrâneţe. În turism, este esenţial să ai călători care se reîntorc, repeateri. Iţi formezi o clientelă.

De ce ar mai avea nevoie turismul din Budapesta şi din Ungaria?
Numărul de turişti nu este mic, dar suma cheltuită este mică, în comparaţie cu alte ţări. Încă nu avem suficiente capete luminate, care să reuşească să ofere turiştilor toate acele lucruri care li se oferă în statele dezvoltate turistic. Ca să produci 10% din produsul intern brut al Ungariei ai nevoie de multe capete luminate. Şi cred că ar trebui să se investească mult mai mult în educaţie, ca să producem şi mai mult. Pentru că se poate, potenţial există. Un exemplu: Ungaria are foarte multe izvoare termale. Casele de asigurare din Scandinavia plătesc o parte din tratamentul balnear al celor în vârstă. Am putea atrage mai mulţi astfel de turişti aici. Şi apoi, să îi convingem să revină.

Cum?
Aceasta se poate face printr-o manipulare verbală. Când te uiţi la Opera de Stat din Budapesta, pe acoperiş sunt statui. Ordinea în care comunici numele acestora nu este indiferentă. Nu spui că “sus, puteţi vedea statuile lui Ceaikovski, Bach, Mozart”. Aici, foloseşti manipularea verbală şi dai muzicalitate numelor. Astfel, toată lumea ştie că regele neîncoronat al operei este Verdi. Astfel încât începi aşa: “Verdi, Wagner” apoi devii mai alert “Donizetti, Rossini”, apoi cobori din nou “Bach, Beethoven”, iar apoi plusezi cu “Mozart, Monteverdi”. Ca într-o piesă elegantă. Niciodată nu o să spui “faţadele acestea cad şi nimeni nu le reface”. Trebuie să spui amănunte de genul: “Vedeţi acele decoraţiuni din jurul ferestrelor? Ele reprezintă 20% din costurile totale ale clădirii, fiind opera ….”. Iar “cu plăcere” este cel mai mare domn din lume. Aceste lucruri se pot învăţa la o facultate de turism.

Cât de importantă este cultivarea acestei impresii pozitive?
Foarte. Părerea pozitivă despre un oraş şi despre o ţară se poate răspândi de la un individ la aproximativ 30 de oameni (prieteni, familie). Părerea negativă se răspândeşte la 200 de persoane. În plus, părerea negativă dăinuie mai mult decât cea pozitivă.

Clasa politică maghiară are încredere în turism, ca domeniu de dezvoltare economică?
Avem hoteluri de renume la Budapesta. Novotel, Four Seasons, Kempinsky, Hilton, Mercur, Boscolo, Marriott, Intercontinental au unităţi aici. Problema infrastructurii turistice se rezolvă destul de bine. Poate nu o să credeţi, dar situaţia toaletelor din oraşe contează enorm.

Din păcate, puţini dintre politicieni înţeleg potenţialul turistic. Cei mai mulţi nu au idee de turism. Verbal, turismul e considerat o industrie care te scoate din criză. Dar, ceea ce nu se spune, dar este singura cale spre succes este că, în turism, trebuie să investeşti serios înainte şi apoi să profiţi.

Aveţi un exemplu?
Austria. Nu cu Viena, ci cu zonele muntoase. Intraţi pe internet şi vedeţi cum arătau. Nu era fost nimic. Oamenii trăiau cu oile şi cu vitele pe deal şi pe munte. Acum, peste tot sunt pensiuni impecabile, sunt poteci marcate. La fiecare 5-10 kilometri, sunt locuri unde poţi bea lapte, poţi manca o bucată de cascaval, ceva specific. Cărarea o fac eu, statul, şi eu îl conduc spre ce vreau eu. Şi asa ajut oamenii de pe munte, localnicii. Sus, pe deal, dacă nu vrei să stai numai cu turmele, trebuie să înveţi să oferi. Să pui peste tot flori, să îţi înfrumuseţezi casa şi să o ţii mereu curată.

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: “Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
“Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: “Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: “Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: “Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: “Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.
Întors la şeful său, străjerul se lăudă: “Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic: “M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: “Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: “Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: “Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: “Hmmm. Cinci mere pentru cinci galbeni. scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

O profesoară de educaţie fizică din Ineu a reuşit, de una singură, să aducă pe agenda naţională o investiţie extravagantă a Ministerului Educaţiei

Din 2001, profesoara Ioana Constantin solicită o sală pentru cei 300 de copii ai şcolii. A primit, în schimb, toalete pe care ministerul plăteşte 100.000 de euro! S-a enervat, s-a luptat şi a făcut din “WC-ul de 100.000 de euro” un simbol al risipei bani publici. Televiziunile au preluat ştirea, cazul e folosit în talk-show-uri. Sindicaliştii folosesc argumentele ei, opoziţia strigă, iar cei de la Putere admit şi completează: “totuşi un caz izolat“.

Toată lumea vorbeşte despre sală, nimeni nu o cunoaşte pe ea. Aceasta este povestea femeii pe care unii o numesc caraghioasă. În schimb, pentru copii din Ineu, ea este “profa cea tare”. Cool!

“Comunismul a murit. Sau nu?”

Are 58 de ani, a jucat handbal în studenţie la Universitatea Bucureşti şi e profesor de sport de trei decenii. De 9 ani, Ioana Constantin e în conflict cu conducerile, succesive, ale Şcolii cu clasele I – VIII din Ineu, Bihor.

A fost ameninţată de nenumărate ori în această perioadă, susţine ea. “Mai am un an pînă la pensie, dar am să continuu să mă bat. Ce pot să-mi facă? E o ruşine ce se întîmplă aici. Comunismul a murit de 20 de ani. Sau nu?“, spune Ioana Constantin.

Îndîrjirea ei singulară a trezit suspiciuni. “Vrea să fie director”, susţine unul dintre foştii şefi ai şcolii. “De aici derivă atitudinea ei”. “O prostie, am fost director, dar mă voi pensiona, nu mă mai interesează funcţiile. Mă voi pensiona profesor de sport!”, surîde Ioana Constantin.

“De Cartea Recordurilor”

Ce vrea? O sală!  de sport. Pentru cei 300 de copii ai şcolii, care fac educaţie fizică într-o curte blocată de moloz, pe o suprafaţă de 150 de mp. Le e ruşine, nici nu se gîndesc să se lase pozaţi acolo! “Lasă că ne faceţi poze cînd va fi gata sala, că aşa zice doamna, că se va face“, spune un băieţel de 10 ani. E rrom, iar alături îi stă colega, blondă ca o scandinavă.

În plină dispută, Ioana a aflat că şcoala va construi un punct de igienă cu 8 toalete şi o centrală. Plătite de minister cu 283.000 de lei. Nefuncţionale încă.

Ioana Constantin susţine că toaletele vor înghiţi mult mai mult decît atît. “Nu e suma reală! Lucrarea va fi completată cu act adiţional, iar preţul real va fi de 3 miliarde de lei vechi, plus 1,6 miliarde. Toalete de Cartea Recordurilor: 100.000 de euro”, spune ea. “Şi mai sînt şi prost amplasate. Ca să iasă din şcoală, în curte, copiii vor trebui să treacă pe la WC-uri, către ieşire. E inacceptabil”, adaugă profa de sport.

A cerut control: “Am fost schimbată!”

Banii de la minister au mers către Durpex Construct SRL, o firmă din localitatea bihoreană Săbolciu, care, la data contractării lucrării avea doi angajaţi. Potrivit bilanţului pe 2008, anul preluării lucrării de la Ineu, Durpex avea venituri de 310.761 lei şi pierderi de 260.000 lei.

“Am fost numită director la 7 iulie 2009 şi am fost schimbată la 31 august 2009. La două săptămîni după numire, am fost contactată de patronul firmei, care ne-a cerut, mie şi directoarei adjuncte, să facem adresă pentru a solicita încă 1,6 miliarde, că aşa s-au înţeles cu Inspectoratul primarul şi fosta directoare. A doua zi am solicitat la Inspectorat audit financiar şi controlul Curţii de Conturi. Drept consecinţă, am fost schimbate din funcţie!”.

“Igiena pe primul loc”
Iarna trecută, copiii au îngheţat în clase, iar actuala conducere susţine că igiena şi caldura au fost prioritare, nu sala de sport. “Igiena trebuie să fie pe primul loc. De asemenea, era mare nevoie de un punct termic. Suma totală nu va depăşi 2,6 miliarde lei vechi, iar expertizele specialiştilor au indicat că preţul e real. Nici nu aveam unde să construim această sală, în condiţiile în care abia recent am rezolvat problema unui teren adiacent, pe care ne-am dori să construim o sală. Însă trebuie spus că Primăria are în proiect o sală de sport“, spune directorul şcolii, Marian Baicu.

Pe lîngă noi trec copiii. Ne fac cu ochiul. Profa e cool.

sursa: Gazeta Sporturilor